Despre

Reorientarea experienței tale zilnice la muncă

Nate Belkstrom este pastorul „Living Word Church” din Redwood Falls, MN de mai bine de 25 de ani. Înainte de cariera sa pastorală, a activat câțiva ani în lumea afacerilor. El și soția sa, Chris, petrec câteva luni pe an călătorind în fostele țări comuniste din Europa de Est și în Statele Unite. Chris este asistent medical autorizat și își folosește pregătirea medicală atât în America, cât și în străinătate. Ei au doi copii: Amy și Corey. Amy este căsătorită și lucrează pentru sistemul de învățământ public. Corey este de asemenea căsătorit și lucrează ca analist financiar pentru IBM.

Lucrarea Victorie la locul de muncă a început în 1993.

Scopul lucrării Victorie la locul de muncă este de a contribui la schimbarea vieții oamenilor, transformându-le experiența la locul de muncă.

Cu ajutorul conferințelor, cărților și întâlnirilor speciale, mulți oameni au oportunitatea să-și vadă meseria într-o lumină cu totul nouă. Mediile în care aceste conferințe s-au dovedit a fi eficiente sunt mediile de afaceri (da! chiar și afacerile în care majoritatea angajaților nu sunt creștini practicanți), sălile de clasă universitare, școlile biblice sau bisericile. Cursurile sunt foarte bine primite, deseori contribuind la schimbarea profundă a vieții participanților.

Lucrarea Victorie la locul de muncă a început în 1993. Din 1995, s-a extins și în următoarele țări, membre ale vechiului bloc comunist din Europa de Est: România, Belarus, Ucraina, Rusia, Lituania, Polonia și Cehia.

Mărturii

„Foarte puține cursuri au impactul pe care Nate prin Victorie la locul de muncă îl are. Învățătura lui este simplă, dar profundă, pragmatică, dar teologică, serioasă, dar în același timp amuzantă! Aceasta conține înțelepciunea și inspirația care poate transforma un creștin de duminică într-unul roditor și plin de bucurie!”

Catalin Baciu

Teen Challenge Romania

“Fundația CRU din România lucrează în parteneriat cu Victorie la locul de muncă de mai bine de 7 ani. Am organizat multe conferințe în biserici dar și în alte locații, avându-l ca vorbitor pe Nate Belkstrom și am putut observa rezultate extraordinare în viețile oamenilor care au participat la aceste conferințe. Nate este un vorbitor foarte dinamic, amuzant, dar în același timp puternic centrat pe adevărurile Bibliei. Învățătura lui este atât de necesară pentru creștini, dar și pentru necredincioși, iar faptul că materialele și cărțile sale sunt traduse în limba română este un mare câștig pentru poporul nostru! Cred că o mare transformare ar avea loc în societatea noastră dacă creștinii ar avea o atitudine și o mărturie bună la locul lor de muncă. Apreciez foarte mult cursurile lui Nate, dar și prietenia lui.” Ionel Zaharie, Fundația CRU în România”

Ionel Zaharie

Fundația CRU din România

Știați că…?

O persoana obișnuită petrece în medie aproximativ 80.000 de ore din viață lucrând; mult mai multe ore decât petrece făcând orice altceva? Este timpul să începem să înțelegem de ce.